Întors din Egipt,
Napoleon este primit cu entuziasm de poporul francez. Profitând de această
popularitate, el a răsturnatDirectoratul și a impus
dictatura personală în noiembrie anul 1799. Prin acest act, burghezia și-a consolidat puterea și au fost salvate cuceririle revoluției franceze. Noua formă de conducere s-a
numit consulat, în fruntea căreia se găsea Primul Consul (Bonaparte).
Consulatul a fost una dintre cele mai rodnice perioade din istoria Franței. Prin măsurile luate, corupția și nesiguranța cetățenilor au fost eliminate. Economia a fost refacută,
Franța a
devenit prosperă, începându-se vaste lucrări publice; s-au pus bazele învățământului modern, religia reintrându-și în drepturi. Napoleon a elaborat legi noi
sub numele de „Codul lui Napoleon”. Primejdia externă care se abătuse
asupra Franței a fost
înlăturată prin victoria împotriva Austriei, de la Marengo, din
anul 1800. El cucerește Belgia
(zonele de la Rin) și Italia. Prin Concordatul cu papalitatea, Napoleon a obținut supremația asupra Italiei. În 1802, Franța a încheiat cu Anglia pacea de la Amiens (pacea perpetuă), prin
care se producea un schimb de posesiuni: Franța renunța la Egipt, iar Anglia la teritoriile cucerite în timpul războaieloranterioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu